Ceasul suna si se auzea zbatandu-se pe lemnul cu miros patrunzator si Alice ar fi trebuit sa se trezeasca.
Dar Alice traia totusi cand intr-o lume de culori si personaje spectaculoare, cand in realitate.
Pendula intre doua lumi, nefiind pe deplin fericita in niciuna. In cea reala pentru ca I se parea mult prea monocrom, prea putin, prea banal, prea cu decoruri limitate si cu personaje banale, iar in cea imaginara deoarece oricat incerca nu reusea niciodata sa creeze iluzia realitatii pe deplin. Era ca si cum pasea intr-o panza dar mereu vedea marginile sevaletului, ca si cum era intr-o pelicula de film, dar vedea mereu prelucrarea dinainte de efectele speciale.
Si astfel, cand era mai greu si Regina de pica mai aproape, il lua pe iepuras la o ceasca de ceai si il asteptau pe palarierul cel nebun.
Si peisajul, mirajul functiona, multe personaje savuroase apareau la masa de ceai, pana si palarierul cel nebun si totul era de asa cum ar fi trebuit sa fie.
Insa, spre final, culorile paleau, genele se strangeau mai tare si totusi realitatea patrundea de fiecare data.
Lumile curgeau dintr-una in alta uneori si Palarierul aparea si in lumea reala, dar se dovedea de fiecare data a fi un fals, o sosie, niciodata cel adevarat. Si Alice isi dadea seama ba ca nu are hainele potrivite, ba urechile erau false, ba nu era indeajuns de nostim sau nu vorbea asa cum a fi trebui sa vorbeasca palarierul veritabil.
Si de fiecare data Alice iesea din scorbura cu amintirea iluziei, a realitatii celeilalte, a lumii de dincolo, din care ea aluneca si astfel, tanjea dupa reveria aceea suprapunand hainele sau urechile adevaratului palarier peste sosia sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu