time

Vineri, 12 august 2011 ora 11:29 (a.m).
Voi incepe ca la mima – artificial cu persoana intai singular.
In timp ce eu scriu la un raport de cercetare, cineva semneaza actele de divort si altcineva este la o cununie civila in sectorul 3.
Si ma intreb ce fac acum restul oamenilor din viata mea:

Cineva invata pentru un examen foarte important si se ciondaneste cu pisica si cu totul altcineva vede un pacient cu cancer si spera sa plece acasa la ora 14:00.
O cu totul alta persoana rezolva plangerea cuiva si se gandeste la o reteta de pizza.
Cineva savureaza o cafea si viseaza la concediul ce tocmai s-a incheiat in urma cu 48 de ore.
Altcineva face teste in laborator si se gandeste undeva departe.
Cineva conduce spre locul pe care l-a construit si la care a visat toata viata.
O bunica gateste pentru masa in familie.
Buni prieteni se bronzeaza pe o plaja si viseaza la un bebelus.
La 2 ore diferenta, un prieten citeste retete si ofera sfaturi intr-o alta limba.
La o alta mare, cineva se catara dupa 6 ani de pauza.
Altcineva proiecteaza o cladire si ii ingheata picioarele sub birou.
Cineva e indragostit!
Cineva sta cu cineva bolnav si spera la zile mai bune, iar altcineva goneste liber pe drumurile tarii.
In alte parti ale globului o familie doarme adanc si asteapta o noua zi.

E vineri, as da o petrecere si as vrea sa fiti toti!

straturi de realitate

Ceasul suna si se auzea zbatandu-se pe lemnul cu miros patrunzator si Alice ar fi trebuit sa se trezeasca.
Dar Alice traia totusi cand intr-o lume de culori si personaje spectaculoare, cand in realitate.
Pendula intre doua lumi, nefiind pe deplin fericita in niciuna. In cea reala pentru ca I se parea mult prea monocrom, prea putin, prea banal, prea cu decoruri limitate si cu personaje banale, iar in cea imaginara deoarece oricat incerca nu reusea niciodata sa creeze iluzia realitatii pe deplin. Era ca si cum pasea intr-o panza dar mereu vedea marginile sevaletului, ca si cum era intr-o pelicula de film, dar vedea mereu prelucrarea dinainte de efectele speciale.
Si astfel, cand era mai greu si Regina de pica mai aproape, il lua pe iepuras la o ceasca de ceai si il asteptau pe palarierul cel nebun.
Si peisajul, mirajul functiona, multe personaje savuroase apareau la masa de ceai, pana si palarierul cel nebun si totul era de asa cum ar fi trebuit sa fie.
Insa, spre final, culorile paleau, genele se strangeau mai tare si totusi realitatea patrundea de fiecare data.
Lumile curgeau dintr-una in alta uneori si Palarierul aparea si in lumea reala, dar se dovedea de fiecare data a fi un fals, o sosie, niciodata cel adevarat. Si Alice isi dadea seama ba ca nu are hainele potrivite, ba urechile erau false, ba nu era indeajuns de nostim sau nu vorbea asa cum a fi trebui sa vorbeasca palarierul veritabil.
Si de fiecare data Alice iesea din scorbura cu amintirea iluziei, a realitatii celeilalte, a lumii de dincolo, din care ea aluneca si astfel, tanjea dupa reveria aceea suprapunand hainele sau urechile adevaratului palarier peste sosia sa.

suenos/reves/dreams...

Am ajuns la metrou, am cautat portofelul si cand sa scot cartela cu 62 de calatorii, o alta cartela verde a sarit indrazneata - cartela de transport din Lisboa.
Si automat filmul s-a derulat foarte repede inapoi:
Acum 48 de ore pedalam pe malul oceanului, priveam cum danseaza umbrele norilor pe o plaja de surf si simteam briza jucandu-se in parul meu.
Acum o saptamana alergam pe scarile de piatra ale unui castel, respiram un aer racoros, iar printre degete simteam mangaierea nisipului.
La capat de continent, auzeam valurile izbindu-se de stanci cu furie, iar vantul parea ca ne spulbera pe loc.
Urcam strazi in panta, admiram case pictate si ne ascundeam in turnuri de piatra.
Daca inchid ochii se aude Fado pe fundal, se simte miros de peste si in jur numai zambete.

Exista clipe memorabile, de neegalat, clipe in care te intrebi daca e vis sau realitate.
Si exista locuri de care te indragostesti si care iti raman in memorie datorita felului in care te simteai atunci si acolo.
Asta deoarece exista oameni espectacular, cu care you bond just like that, oameni de neinlocuit care intra dentro del corazon.

Si deodata usile s-au inchis si vocea care anunta statia urmatoare sigur nu era in limba corecta.