duminică, 3 iunie 2012

La vale

Simt ca ma rostogolesc...la vale. La inceput e placut, distractiv, rad si ma simt bine. Ma intersectez in rostogolirea mea cu cei dragi, cu oameni noi, ne tinem de mana si e fain, radem si senzatia e minunata. Alegem obiective si gonim tintit spre diverse destinatii. Timpul pare ca se dilata, pare ca reusesc sa ajung mai repede oriunde, sa absorb cat cat mai multe si sa strabat lumea mai repede. Imi place viteza si aerul tare, ma simt libera si deschid ochii pentru a absorbi tot din jur. Se deruleaza nori, copaci, scene, detalii, cadre diverse, zile, saptamani. Dupa o vreme nu mai e fain, nu mai vad peisajul atat de clar, nu mai pot tine ochii deschisi, nu mai simt mireasma aerului din jur. Mai rau, nu mai reusesc sa respir si nici nu mai reusesc sa mentin ritmul ca sa ma tin de mana cu cine as vrea. Gonesc din ce in ce mai tare si nu ma pot opri. Nu mai reusesc sa simt, sa ma coordonez cu ritmul atins si sa ma bucur, devine un cosmar in care nu ma pot opri si timpul capata o alta dimensiune; se comprima si orice as face, desi gonesc repede este si mai rau si ametesc din ce in ce mai tare. As vrea sa ma prind de ceva si sa ma...opresc.