Made by me

tulburari

1. Azi am pasit pentru prima data dupa aproape 1 an in facultate. Mirosul atat de familiar m-a izbit imediat ce am impins usa de fier si sticla. Am ajuns pana sus, m-am asezat intr-o banca in sala 202 si m-a cuprins melancolia si uimirea. Am inchis ochii si auzeam din nou zumzetul colegilor si buretele pe tabla.
Apoi am coborat, topaind treptele binecunoscute pe care am stat inaintea atator examene, gandindu-ma la ultimii ani. Impingand din nou usa de fier si inaintand pe trotuar mi-am intors automat privirea usor spre stanga, am ezitat, apoi m-am decis... am traversat.
2. Si am strabatut curtea si m-am impiedicat ca de obicei de prag. Totul era la fel si totusi nu. Ceva gresie noua, poze si decoratii, niste lambriuri si niste dulapuri noi, fete noi, dar si fete vechi, ce m-au intampinat cu afectiune. Scara ingusta, in spirala era neschimbata, iar textura balustrazii ma teleporta. Am gasit imediat ultima clasa in care am invatat - poarta acum numarul 203, iar dinauntru se auzea o voce autoritara. Prima clasa, de care ma leaga atatea clipe dragi, era incuiata, asa ca nu i-am vazut ridurile. Ca o pedeapsa ce inca isi intinde ghiarele nu mi-a fost dat sa intru in laborator. Au trecut 7 ani si daca inchid ochii pot sa jur ca urmeaza ora de geografie sau de chimie, ca vom auzi poante savuroase la ora de mate, ca vom face misto la romana, ca vom rade la istorie, unde se va vorbi de "haponia", ca vom incerca sa copiem la fizica sau ca vom chiuli masiv in curte. Da, curtea liceului e intr-adevar neschimbata, exact cum am lasat-o ultima data cand am chiulit asezata pe gratar, rontaind ceva.
Am trecut iar pragul, cineva mi-a zambit, m-a pupat pe ambii obraji si mi-a urat succes. Pentru asta si pentru ocazia oferita ii multumesc.
3. Apoi am pus mana pe telefon...

conexiuni

Si ma surprind din nou uitandu-ma la spatiul acum pustiu unde conversau in liniste Lazar, Mihai Viteazu, Spiru Haret si Heliade Radulescu. Si ma gandesc la provizoria lor casa si la nocturne plimbari. Si inchid ochii si vad din nou flori, muzee, acoperisuri, chihlimbar si vin. Si vad iar un colt egiptean, o bere bruna, lasagna, sali de teatru si multe vorbe. Si mai vad in departare zapada si un orizont ce parea infinit si-o plaja in nocturna si nimeni in aglomeratie. Si aud iar discutii nesfarsite despre orase, despre carti, despre oameni, despre idei si despre nimic. Si trec mereu printr-o statie de metrou inghetata in timp. Si ma izbesc iar calatorii cu trenul si cu masina, talpi prin zapada si ochi arzand.

one fine day:

Desi m-am trezit foarte devreme intr-o zi de sambata m-am simtit extraordinar pe parcursul a 20 de ore.
M-am plimbat pana la spaniola, era o racoare calda, daca asa ceva se poate inchipui.
Dupa 4 ore intr-o alta lume am pornit alene pe strazi, nefiind fortata sa ajung nicaieri. Am facut ceva neprevazut – m-am tuns - si s-a dovedit mult mai inspirat decat alte astfel de experiente indelung planuite.
Am cules pe drum un quiche Lorraine (veche pasiune), un croissant si o pereche de pantofi.
La pranz, acasa, am reusit sa termin o carte.
Dupa amiaza a continuat cu un rose racoros intr-o companie extrem de placuta.
Apoi am asistat la o explozie de viata, arta, metafora si subtilitate urmarind Raoul la Teatrul National. Unii oameni nu fac arta, ci sunt arta pur si simplu.
Si cine a zis ca pe tocuri nu poti savura o saorma?